Stiinta si religia – conflict, complementaritate

Stiinta si religia au fost considerate deseori antinomice, desi ratiunea pe care se sprijina ambele face parte din fiinta omului, prin ceea ce teologii numesc datul ontologic al omului, pe care el l-a primit prin actul crearii sale de catre Dumnezeu.

Insa, atat faptul religios, recunoscut in ultima vreme tot mai mult de catre oamenii de stiinta, cat si stiinta au un numitor comun, care este credinta.

Orice om de stiinta isi fundamenteaza demersul unui experiment sau convingerile intelectuale pe baza credintei sale raportate la domeniul respectiv sau la sistemul de valori pe care el le are in vedere atunci cand incearca transformarea unei ipoteze in teorie, acceptata mai apoi sau nu de mediul academic si stiintific caruia ii apartine.

Dar aceasta credinta rationala nu-l indreapta pe om, nu-l mantuieste, ci doar il conduce spre cautarea lui Dumnezeu.

Cand omul Il cauta pe Dumnezeu si ajunge sa fie traitor al revelatiei lui Dumnezeu primeste in dar credinta launtrica sau a inimii, care este rod al experierii lucrarii harului dumnezeiesc necreat in inima sa.

De aceea, stiinta nu poate face abstractie de spirit, de credintele profunde ale oamenilor, dupa cum nici religia nu poate sta indiferenta fata noul din jurul nostru, pe care-l dezvaluie, intr-un ritm uneori halucinant, stiinta.

Astronomia a reusit sa patrunda, ca niciodata, pana in adancurile cosmosului. Misiunile spatiale au parasit deja sistemul solar (Voyager), altele sunt gandite tocmai pentru a raspunde intrebarilor cosmologice (COBE), iar cele mai multe studiaza fie cosmosul apropiat (in special corpurile din sistemul solar), fie cele mai indepartate obiecte cunoscute astazi, quasarii.

Si cum sa nu fie bulversata omenirea de un volum urias de noutati, de informatii nici macar visate cu cateva decenii in urma? Cum sa nu apara noi intrebari privind existenta unui sens in acest univers, singurul pe care-l cunoastem, din care stim ca facem parte…

Stiinta si religia – ce sunt si ce finalitate au

Ce este stiinta? Stiinta reprezinta un sistem de cunostinte acumulate despre fenomenele pe care le urmarim in realitate.

Activitatea stiintifica este in miscare, ea presupune un proces de edificare a adevarului pe calea experimentelor si a concluziilor. Acest proces, in stiinta, reprezinta ceva dinamic si in devenire: procesul presupune intrebari, cautari, indoieli, presupuneri, care ulterior se pot dovedi a fi si false.

De aceea, numai cunostintele, adica cele reflectate cu adevarat in realitate, constituie continutul definit si static al stiintei.

Cu toate acestea, domeniul stiintei exacte este la fel de limitat, pe cat de limitate sunt si simturile noastre in capacitatea lor de a cunoaste.

Omul vrea si trebuie sa stie si ceea ce se afla dincolo de limitele stiintei, ceea ce ea inca nu a cunoscut, dar care prin insasi natura sa se afla dincolo de limitele cunoasterii umane.

Care este taina cea din veac? Si in ce consta fiinta omului? De unde vine si incotro se indreapta? Si cine este acolo, sus, dincolo de stele?

In ultimul timp, tot mai mult, intuitia reprezinta centrul de preocupare al filosofiei. Ea este cea care ne conduce intr-o alta sfera, superioara, sfera duhului – adica in religie.

Ce este religia? Religia reprezinta comunicarea cu Dumnezeu. Din punctul de vedere al experierii ei, religia este foarte complexa.

Aceasta experiere si traire specifica, care ne ofera comunicarea cu Dumnezeu, este rugaciunea. Dar rugaciunea nu poate fi pusa alaturi de stiinta pentru vreo comparatie.

Din acest punct de vedere, intre religie si stiinta pot exista tot atatea contradictii cate exista intre matematica si muzica. Insa, putem compara fenomenele si conceptele numai analizandu-le intr-un plan comun, in lumina unui criteriu: elementele intelectuale, care pot fi accesibile mintii.

Sursa conflictului

De unde provine parerea larg raspandita in randul oamenilor culti ca stiinta contrazice religia? Dintr-o cunoastere superficiala atat a domeniului stiintific, cat si al celui religios. Semicunoasterea este un flagel al vremii noastre.

Primind cu usurinta in calitate de argumente stiinfifice probe aduse in folosul afirmatiei ca Dumnezeu nu exista, uitam de ipoteza exprimata de Immanuel Kant, potrivit careia ratiunea teoretica este neputincioasa in egala masura sa demonstreze sau sa nege existenta lui Dumnezeu, nemurirea suflefului si libertatea vointei.

Aceste obiecte si probleme de aceea se si numesc transcendentale (care depasesc domeniul stiintific). Prin intermediul ratiunii putem cunoaste doar un fapt exterior, nu esenta lucrului in sine.

Daca nu putem sa intelegem prin intermediul mijloacelor stiintifice de cunoastere ceea ce se afla in spatele lucrurilor, adica esenta lor, cu atat mai mult nu putem cunoaste Esenta Primara, adica pe Dumnezeu.

Iata motivul pentru care stiinta nu poate sa nege existenta lui Dumnezeu, fiindca sfera aceasta se afla in afara competentei sale, precum si intreaga sfera a esentei lucrurilor.

Alta inselare consta in faptul ca se confunda stiinta adevarata cu parerea unor oameni de stiinta. Printre altele tocmai aceste pareri, uneori, sunt intr-adevar in contradictie cu religia, insa, cu timpul se dovedeste ca ele sunt in contradictie si cu natura insasi, cu stiinta si cu fenomenele naturii inconjuratoare.

Conflictul aparent dintre credinta si stiinta are legatura, dupa unii ganditori crestini si oamenii de stiinta, cu viziunile de exegeza asupra Sfintei Scripturi.

De semnalat ca in acest domeniu a fost constrans si Galileo Galilei sa se exprime, pentru a combate reprosul adus prelatului romano-catolic Nicolaus Copernicus de a fi intrat in contradictie cu unele texte biblice, sustinand heliocentrismul.

In Scrisoarea catre Christine de Lorraine, din 1615, Galileo, credincios fervent pana la sfarsitul vietii sale, a citat fraza celebra a cardinalului romano-catolic Caesar Baronius ca in Biblie intentia Sfantului Duh este de a ne invata cum sa mergem la cer si nu cum este cerul.

Pentru Galileo, interpretarea literara nu se aplica oricarui text biblic, astfel ca adevarurile din Scriptura si adevarurile din stiinta nu se pot contrazice.

Alta sursa a conflictului este ca in lumea contemporana stiinta e supusa unei critici vehemente. Multi dintre criticii sai considera chiar ca e responsabila pentru multe din problemele lumii moderne.

Daca nu ar fi fost stiinta, sustin acestia, n-am fi avut nici pericolul nuclear si nici poluarea globala a aerului, solului si apei. Noua si planetei noastre ne-ar fi fost, poate, mult mai bine fara stiinta.

Pasi importanti spre un dialog intre stiinta si religie

In ultima vreme, multi considera ca religia, daca e bine inteleasa, confirma intregul efort stiintific. Ea face asta legitimand increderea fundamentala pe care se bazeaza intreaga cercetare stiintifica.

In formularea relatiei dintre religie si stiinta, putem trece dincolo de conflict, deosebiri, si chiar de contactul dintre ele.

Credinta intr-un Dumnezeu personal are o capacitate unica de a confirma increderea in inteligibilitatea nesfarsita a realitatii, o incredere fara de care cercetarea stiintifică ar fi infirma pentru totdeauna.

Insusi Einstein a recunoscut ca stiinta trebuie sa iasa din matca ei, pentru ca sa poata urmari cu consecventa adevarul:

“Stiinta poate fi creata doar de cei care sunt patrunsi cu totul de aspiratia catre adevar si intelegere. Acest sentiment izvoraste insa din sfera religiei.

De aici provine si credinta in faptul ca este posibil ca regulile valabile pentru tot ceea ce exista sa fie rationale, cu alte cuvinte sa fie intelese de ratiune. Nu-mi pot inchipui un om de stiinta adevarat, lipsit de acea credinta profunda”.

Monoteismul radical al religiilor care Il au in centru pe Dumnezeu a asigurat un context istoric foarte favorabil pentru aparitia si inflorirea stiintei.

Intemeind ordinea naturala pe rationalitatea unui Dumnezeu personal, teismul a pregatit gandirea Occidentului, de-a lungul secolelor, pentru acel tip de credinta in ordinea naturala si coerenta cosmica pe care trebuie sa-l aiba oamenii de stiinta pentru a-si face cercetarile.

Dupa cum se vede foarte clar in fizica moderna, dar si in alte domenii, un obiectiv fundamental al cercetarii stiintifice este descoperirea a tot ceea ce unifica sau tine laolalta universul pe care il exploram.

Ca si religia, stiinta e antrenata in cautarea unei cunoasteri unificatoare. Relevanta este aici teoria recenta a campului unificat, micro si macrocosmos intr-un intreg.

De aceea, stiinta si religia, desi sunt diferite, au origine comuna, aflata in izvorul indepartat si misterios al dorintei umane de cunoastere. Atat stiinta cat si religia decurg, in final, din aceeasi dragoste “radicala” pentru adevar, care se afla in centrul existentei noastre.

Si inchei tot cu un citat al marelui fizician Albert Einstein: „Stiinta fara religie este neputincioasa, iar religia fara stiinta este oarba.”

Urmariti acest site – curiozitati stiinta – pentru a afla si alte lucruri noi si interesante despre universul in care traim!

---

Acest articol a fost sustinut de cititori ca tine.

Misiunea noastra este sa oferim publicului stiri precise si captivante despre stiinta. Aceasta misiune nu a fost niciodata mai importanta decat este astazi.

Nu putem face, insa, acest lucru fara tine.

Sprijinul tau ne permite sa pastram continutul acestui blog gratuit si accesibil. Investeste in jurnalismul stiintific donand chiar astazi.