Stelele supergigante rosii „danseaza” in spatiu
Stelele supergigante rosii „danseaza” pentru ca au prea mult gaz. Lumina pe care o produc oscileaza in jurul lor, ceea ce le face greu de definit.
Oamenii de stiinta pot explica in cele din urma de ce unele stele masive par sa danseze pe cer, chiar daca nu se misca de fapt. Stelele supergigante au o activitate neobisnuit de intensa, suprafețele acestora parand a se clatina. Astfel, acestea isi modifica cantitatea de lumina pe care o emana, potrivit unui nou studiu.
Stelele dansatoare sunt cunoscute sub numele de supergigante rosii, obiecte stelare enorme care s-au marit si s-au racit pe masura ce s-au apropiat de sfarsitul vietii lor.
Aceste stele sunt de aproximativ opt ori mai masive decat Soarele si pot avea un diametru de pana la 700 de ori mai mare decat cel al Soarelui (ar ajunge dincolo de orbita lui Marte).
Un nou studiu incearca sa explice fenomenul
In ciuda staturii lor colosale, aceste supergigante rosii care mor incet pot fi extrem de dificil de localizat cu precizie.
De obicei, astronomii pot determina aproape exact locatia unei stele prin identificarea centrului sau foto ori a punctului din centrul luminii pe care o emite, care de obicei se aliniaza perfect cu baricentrul (centrul gravitational).
La majoritatea stelelor, centrele foto ocupa pozitii fixe. Dar in cazul stelelor supergigante rosii, acest punct pare sa oscileze, miscandu-se usor dintr-o parte in alta. Aceasta miscare face dificila identificarea baricentrelor stelelor, care ofera adresele cosmice exacte ale acestora.
In noul studiu, cercetatorii au comparat supergigantele rosii care danseaza cu stelele mai mici din secventa principala sau cu stelele din perioadele stabile ale vietii lor.
Acestia au analizat roiul stelar Perseu – o regiune cu o concentratie mare de stele, in special supergigante rosii, situate la aproximativ 7500 de ani-lumina de sistemul nostru solar – folosind date de la observatorul spatial Gaia al Agentiei Spatiale Europene.
„Am descoperit ca erorile de determinare a pozitiei in cazul supergigantelor rosii sunt mult mai mari decat in cazul altor stele”, a declarat coautorul studiului, Rolf Kudritzki, astronom la Universitatea din Hawaii si director al Institutului pentru Astro, Particule si Biofizica din München Germania, intr-un comunicat.
De ce danseaza stelele supergigante rosii
Pentru a afla de ce aceste stele sunt atat de agitate, echipa a creat harti de intensitate ale suprafetelor lor, calculand masuratorile radiatiilor si folosind simulari hidrodinamice pentru a arata schimbarile acestora in format 3D.
Hartile au aratat ca suprafetele stelelor supergigante rosii sunt foarte dinamice, cu structuri gazoase ca niste bule, care cresc si scad in timp, radiind explozii mai intense de energie decat alte regiuni de suprafata.
Aceste structuri efemere, dar de mare intensitate, se aprind mai puternic decat restul suprafetei stelei, ceea ce face ca centrul sa se schimbe; daca o structura luminoasa se aprinde in partea stanga a unui supergigant rosu, centrul foto se deplaseaza, de asemenea, spre stanga.
Dimensiunea masiva a supergigantelor rosii ar putea explica acest fenomen. Cele mai multe straturi exterioare ale stelelor sunt alcatuite din mii de celule convective adiacente – buzunare alungite de gaz rotativ, in principal hidrogen si heliu. Acestea circula gazul mai fierbinte din interiorul stelei la suprafata si il scufunda inapoi in jos, oarecum ca bulele din interiorul unui vulcan.
Dar pentru ca stelele supergigante rosii sunt atat de masive, gravitatia la suprafetele lor este mult mai slaba decat la miezul lor.
Celulele lor convective sunt, prin urmare, mult mai mari decat la alte stele, ocupand intre 40% si 60% din diametru. Ele pot transporta mai mult gaz la suprafata stelei, creand astfel structurile intens luminoase responsabile de schimbarea centrelor stelelor, potrivit studiului.
Astronomii considera ca supergigantele rosii au un rol esential in evolutia galaxiilor; corpurile stelare enorme emana cantitati mari de gaz si elemente grele care sunt importante in nasterea de noi stele si exoplanete.
Structurile luminoase si masive de suprafata ale acestor supergigante rosii joaca un rol important in expulzarea acestor materiale vitale, iar studiile viitoare ar putea ajuta la descoperirea exacta a modului in care se intampla acest lucru.
Urmariti acest site – curiozitati stiinta – pentru a afla si alte lucruri noi si interesante despre universul in care traim!
Sursa: livescience.com, aanda.org, mpa-garching.mpg.de.
Credit imagine: A. Chiavassa et al. 2022.
Acest articol a fost sustinut de cititori ca tine.
Misiunea noastra este sa oferim publicului stiri precise si captivante despre stiinta. Aceasta misiune nu a fost niciodata mai importanta decat este astazi.
Nu putem face, insa, acest lucru fara tine.
Sprijinul tau ne permite sa pastram continutul acestui blog gratuit si accesibil. Investeste in jurnalismul stiintific donand chiar astazi.